Mereu mi-am imaginat ce o să îţi spun când te voi întâlni,
mereu mi-am imaginat cum vei zâmbi, mereu am încercat să te creez, dar totul
era în zadar. Am crezut că mi-a fost dat pustiit să umblu pe aceleaşi drumuri,
aşteptându-te pe tine, trăind pentru altcineva decât pentru
mine. Am fost atât de gol, am fost atât de slab, dar cel mai grav, am fost atât de sarac. Si nu mă refer
la avuţii, palate, maşini, ci la faptul ca nu te-am avut pe tine, pe mine, pe noi şi sufletul mi-a fost mereu atât de greu. Azi te am, te văd, te simt, te gust şi incep să înţeleg că de fapt nu am tintit îndeajuns de sus. Eşti tot ce îmi doresc şi chiar mai mult, iar asta îmi dă putere să lupt, să birui tot ce
e de biruit şi pe tine, draga mea, să te iubesc la infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu